Bute – Brinkley, repriza a zecea. Cea a comentariilor. S-a depășit „elegant” subiectul netelevizării, de parcă nici nu ar mai conta că avem un mare campion, poate cel mai mare al momentului, invizibil în România. Direcția s-a schimbat brusc, pe frontul cârcotelii: americanul a fost un adversar slab, ales special de Interbox pentru a nu-i pune mari probleme lui Bute. O șopârlă lansată de nicăieri, preluată de unii editorialiști și alimentată inclusiv de un fost mare campion.
Pentru conformitate, Jesse Brinkley nu a fost ales de Interbox, ci impus de IBF. Fiecare campion este forțat o dată pe an să-și pună în joc centura în fața challengerului obligatoriu, care ajunge „numărul 1” pe ring, nu prin tragere la sorți. Brinkley și-a câștigat dreptul de a boxa cu Bute, iar Lucian nu-l putea ocoli decât renunțând la centură! De altfel, dintre cele șase meciuri în care „Mister KO” și-a apărat titlul, trei au fost obligatorii: cele două cu Andrade și cel de acum.
Mâine se împlinesc trei ani de când Bute a cucerit titlul mondial IBF la supermijlocie. 36 de luni de glorie, chin, durere, momente dificile sau mai faste. Niciun alt campion român nu a reușit să rămână sus atât de mult timp și nici nu cred că vom avea altul prea curând la acest nivel. Lucian a făcut-o pentru că este un mare boxer și un caracter deosebit, un sportiv care știe ce vrea și care nu a înșelat niciodată „nobila artă”. Și, peste toate, este un mare român. Măcar pentru atât să-l apreciem.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER